Refugii estivale (9)
Ajunsă în dreptul nostru,
balaoacheşa vînzătoare ambulantă de nimicuri şi-a lăsat pe nisip sacii cu
calabalîc să-şi tragă sufletul. Atît i-a trebuit mamei, care s-a ridicat de pe
cearşaf, cerîndu-i un borcan cu nămol. Paceaura s-a luminat brusc la faţă şi, crezînd
că l-a prins pe însuşi Bunul Dumnezeu de ambele picioare, a şi început să
turuie ca o moară hodorogită prezentîndu-şi oferta, lăudîndu-şi „marfurile” cu
un lux de amănunte pentru care ar fi invidiat-o şi cel mai aprig comis-voiajor
al zilelelor noastre, deşertînd rapid pe nisip conţinutul sacilor foşti cîndva
albi. Însă pe mama n-o intersa – spre totala mea disperare – decît nămolul şi
nimic altceva, în ciuda îndemnurilor care de care mai mieroase ale coloratei
precupeţe. A desfăcut vreo cîteva borcane şi pungi, pipăind cu buricele
degetelor puturosul lor conţinut şi, vădit nemulţumită de calitatea nămolului,
i-a aruncat peste umăr ţigăncii, cu o strîmbătură din nas asortată, să-şi vadă
de drum cu „noroiul” ei cu tot, că ea nu aruncă banii pe prostii şi cu atît mai
mult pe zoaiele alea cu pretenţie de „nămol de Techirghiol”.
 |
| (Foto: dollo.ro) |
Comersanta, în
disperare de cauză, a mai plusat: „Aidi,
cocoană, nu mai pregeta, ia fro daouă-tri borcane d-aştia mai marili, că-ţ’ dau
mai eften, că namol ca la mini nu găshăşti nicăirea p-acilea, să dai cu tunu’!
E adus az’-noapte tomna dă la ghiolu’ ăla, că mi-l scoate un tătar, unu’ Selim,
derect dă pă fundu’ lacului ăla, e bun, dai pă copchil cu iel, la genuchi, face
bine la toate halea, ia bolili şî durerili ca cu mîna, că nu-l vînz dă ieri dă
az’, să mor io şî famelia mea că nu te minţesc, zău aşa!” Mă uitam la toată
scena asta desprinsă parcă dintr-un film neorealist italian cu inima cît un
purice, de teamă ca nu cumva balaoacheşa s-o facă din vorbe pe mama şi s-o
covingă să cumpere, spre „binili” progeniturii ei (io, adică) noroiul ăla şi să
mă mînjească aşa, de control, să vadă cum e.
 |
| Băile de nămol din Techirghiol în anii '70 (foto: Ion Miclea) |
Însă mama s-a ţinut tare şi,
reaşezîndu-se tacticoasă pe cearşaful ei, şi-a tras pălăria pe ochi, şi-a pus
ochelarii şi i-a zis ţigăncii pe un ton calm, aferată şi plictisită de
insistenţele ăleia, că nămolul ei n-are nici cea mai mică legătură cu „originalul”
şi că ea nu-şi murdăreşte copilul cu „conţinutul acelor borcane” . Am răsuflat
uşurat nevoie mare de atitudinea fermă a mamei, însă bucuria mea a ţinut doar
cîteva secunde, că mama, aşezîndu-se confortabil pe cearşaf, a mai adăugat, spunînd
apăsat, suficient ca să-mi spulbere toate iluziile că voi scăpa de nămol în
acel an: „Vezi-ţi
de drum, drăguţo, că de mîine fi-miu începe
programul la Vasile Roaită, la , că acolo-i nămolul cel adevărat, nu-i dau eu copilului cu porcăriile
voastre! Du-te cu Dumnezeu!”.
 |
| Plaja din Eforie Sud |
Ţiganca şi-a strîns rapid bulendrele şi-a şters-o
iar io, „copilul”, m-am dezumflat ca o minge de plajă înţepată, cu toate
visele-mi năruite precum castelele de nisip. Aşadar, mama nu uitase de
„tratamentul” meu cu nămol cu parfum de ouă clocite şi varză murată stricată,
ci doar îmi amînase cu cîteva zile supliciul, care de a doua zi dimineaţă avea
să se desfăşoare în toată „splendoarea” lui pe plajele pestilenţiale ale
lacului Techighiol din staţiunea Eforie-Sud, fostă Vasile Roaită. (va urma)
© Bogdan-Lucian
Stoicescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu